Apar noi informaţii despre momentele de dinainte ca submersibilul Titan – aflat în drum spre epava Titanicului – să implodeze în vara anului 2023.
În cadrul unei audieri s-a dezvăluit că unul dintre ultimele mesaje ale echipajului submersibilului Titan a fost că „Totul este bine aici” înainte ca acesta să implodeze, scrie Sky News.
Cei cinci membri ai echipajului comunicau cu nava de sprijin Polar Prince prin mesaje text, conform unei animaţii prezentate de Paza de Coastă a SUA.
În cadrul audierilor aflate în stadiu incipient, s-a menţionat că echipajul submersibilului a început să piardă legătura cu cei de la bordul navei Polar Prince, care au întrebat în mod repetat despre adâncimea şi greutatea submersibilului în timp ce acesta cobora spre epava Titanicului, relevă sursa citată.
…