Procurori de la DNA Constanţa efectuează, joi dimineaţa, percheziţii la sediul Consiliului Judeţean Călăraşi, într-un dosar de corupţie, au declarat surse judiciare pentru Agerpres. Vasile Iliuță, președintele PSD al instituției ar fi vizat.
Vasile Iliuță, șeful CJ Călărași FOTO Arhivă
„Conform surselor citate, vizat de anchetă ar fi şi preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă. De asemenea, procurorii ridică documente şi calculatoare de la DGASPC Călăraşi şi un spital din oraş în legătură cu mai multe contracte de achiziţii”, arată Agerpres.
Vasile Iliuţă a fost achitat de Tribunalul Bucureşti în 2023 într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu şi şantaj. Potrivit deciziei instanţei, care nu este definitivă, Vasile Iliuţă, a fost achitat de judecători pentru că “fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”.